Numele meu este David Marian George, am 28 de ani şi sunt din Bucureşti.
Viaţa mea nu a fost şi nu este uşoară, încă de la naştere am fost orfan, de tată. A decedat într-un accident auto, era şofer pe camion şi a oprit să acorde ajutor unor oameni implicaţi într-un alt accident, când o altă maşină l-a lovit ……. mortal. Am rămas cu mama şi cele trei surori, mai mari ca mine, cu 13, 12, 11 ani. Viaţa era grea pentru noi, dar ne descurcam cum puteam, mama muncea, iar surorile mele se ocupau de casă şi de creşterea mea. Timpul a trecut, surorile s-au măritat, au plecat la casele lor, iar eu am rămas singur cu mama. Aveam 14 ani , eram în clasa a IX a, când a murit şi mama, fără să fie bolnavă …………….. pur şi simplu…….. trăia cand am plecat la şcoala………
Mi-am continuat şcoala, am terminat liceul, m-am angajat, am vândut casa părinţilor, din partea care mi s-a cuvenit mi-am luat o garsonieră, m-am mutat cu prietena mea, Andreea. Totul era bine, viaţa începea să se aranjeze.
În decembrie 2004 viaţa mă lovea iar, am fost diagnosticat cu boala Hodgkin st. II B la Spitalul Clinic Fundeni – Hematologie, la doar 23 de ani. Nici nu ştiam ce înseamnă, ştiu doar că m-am bucurat când am aflat că este Boala Hodgkin, ce ştiam noi……………. Ne spusese o doamnă doctor care mi-a facut prima radiografie că dintre toate relele care există (cancer pulmonar, limfom Non Hodgkin etc.), Boala Hodgkin este cea mai uşoara boală şi cu cele mai mari şanse de vindecare. Nici nu ştiam că este tot o formă de cancer, un cancer malign.
Au urmat tot felul de tratamente cu citostatice, am făcut radioterapie, până în ianuarie 2006, mi se spunea că răspund bine la tratament, tomografiile ieşeau nemodificate, aveam mari şanse ca ceea ce era acolo să fie fibroză, dar pentru faptul că în ţara noastră nu se putea face analiza PET, iar situaţia mea financiară era cam dezastruoasă ca să pot face analiza aceasta în altă ţară, a trebuie să întrerup tratamentul şi să vedem ce se mai întâmplă.
M-am întors la muncă, am fost nevoit, statul nu putea să-mi mai acorde concediu medical şi nu aveam bani să trăim, salariul Andreei nu ajungea. Şi credeam că sunt vindecat.
Noiembrie 2006, am fost iar internat la Spitalul Clinic Fundeni pentru recădere de boală. făcută datorită curentului de la servici. Din păcate recăderile sunt întotdeaună mai grave şi mai greu de tratat. Mi-au aparut noduli la plamâni, la subraţ în ambele părţi, în mediastin, am făcut apă la plămâni. Am urmat iar tratament cu chimioterapie, boala nu răspundea la acest tratament, am fost trimis la Spitalul Marius Nasta, unde am fost propus pentru o operaţie de extirpare a unei părţi din plămânul drept, pentru a scăpa de tumoarea formată acolo. Aparatele nesterilizate, imunitatea scăzută, au dus la contactarea virusul hepatic B, în urma unei bronhoscopii. Operaţia nu s-a mai putut efectua şi am fost internat la Spitalul de Boli Contagioase Victor Babeş. După terminarea tratamentului la acest spital am început iar chimioterapia, tratamente foarte puternice care au dus la „arderea” venelor. Datorită acestui fapt în timpul tratamentului o venă s-a spart şi toată substanţa s-a scurs pe lângă venă, direct în braţul meu, provocându-mi o flebită la mâna dreaptă, flebită care îmi dă nişte dureri groaznice şi pe care o am şi în ziua de azi. În acest caz mi s-a propus să mi se monteze o cameră implantabilă percutantă (un fel de cateter mai evoluat) care însă nu este suportată de Ministerul Sănătăţii şi am fost nevoit să o cumpăr la un preţ de 400E. Pentru mine aceste costuri sunt foarte greu de suportat datorită situaţiei materiale nu tocmai bună. Am strâns cu greu aceşti bani, am cumpărat camera respectivă, viaţa mea depinzând de ea, pentru a putea continua tratamentul. Mi-a fost montată tot la Spitalul Fundeni, dar din păcate nici de această cameră nu am avut parte. Nu ştiu nici până în ziua de azi din cauza cui s-a infectat foarte tare, ori din cauza celui care mi-a montat-o, ori din cauza celor care au folosit-o, cert este că am fost nevoit să o scot după ce am folosit-o doar de două ori, pierzând şi banii şi şansa de a continua tratamentul. Între timp starea mea de sănătate era din ce în ce mai proastă, eram foarte slăbit, nu mai aveam poftă de mâncare, tuşeam până la epuizare, iar diagnosticul s-a schimbat în Boala Hodgkin formă chimiorezistentă. Mi-au apărut noduli şi inghinal. Fac şi în prezent tratament, de fiecare dată când trebuie să urmez tratamentul mi se montează un cateter în picior, asta la interval de 3 săptămâni. Chinul este foarte mare. Un cateter montat prost de către cineva nepriceput a dus la formarea unei flebite şi la piciorul stâng, unde am dureri, fapt pentru care acum cateterul se poate pune doar la piciorul drept, însă nu ştiu cât timp se mai poate face acest lucru, am înţeles că nu se poate pune în acelaşi loc de foarte multe ori, eu sunt acum la al V lea cateter montat în piciorul drept. Şi mă întreb de cele mai multe ori cât mai rezist, câtă durere să mai suport şi câte complicaţii mai apar???!!!! Dacă la începutul bolii puteam să mă plimb în parc sau să mă duc la un gratar la pădure sau la pescuit, care este marea mea pasiune, acum stau numai în casă, abia mă duc până la bucătărie, obosesc foarte repede, nu dorm nopţile din cauza durerilor, nu am poftă de mâncare. Într-o dimineaţa, când m-am trezit, am constatat că nu mai aud cu urechea dreaptă, am mers de urgenţă la Spitalul Sf. Maria – O.R.L., unde în urma analizelor s-a constatat că nu mai aud deloc cu această ureche. Am urmat un tratament pentru acest lucru , am început să aud, dar foarte slab şi se pare că aşa o să rămân şi asta tot datorită tratamentului cu citostatice. Tot din cauza tratamentului îndelungat mi s-a stricat şi dantura.
Au trecut aproape 5 ani de la descoperirea acestei boli şi pe zi ce trece mi-e tot mai frică că nu o să reuşeşc să-mi trăiesc viaţa măcar de acum înainte.
Ultimul tomograf, făcut în aprilie anul acesta, a ieşit destul de bine, în sensul că este nemodificat faţă de cel precedent, fapt care l-a făcut pe dl. doctor să creadă că există şanse să fie fibroză. Este posibil să fie şi boală ce stagnează datorită tratamentului. ce aveam nevoie????? O analiză PET, care, acum, se face şi în România, dar care costă 1200EURO, sumă de bani pe care nu o aveam, dar care, cu ajutorul prietenilor, a oamenilor care au citit povestea mea pe blog-urile prietenilor, am strâns-o şi am facut şi PET-ul. Nu a ieşit bine, tot ceea ce mai am eu este boală activă, chiar mi-a apărut şi în alte părţi. Ce se poate face acum???? Transplant de celule stem de la donator înrudit, compatibil 100%, în România doar aşa se face. Surorile mele……. facem repede toate analizele necesare. Dezamăgire totală, una este compatibilă 65%, una 50%, una 25%.
Ce spune doctorul acum??? Spune că pentru mine nu mai este nimic de făcut …….. trebuie să stau şi să aştept să mor………….. Ce spun doctorii din străinătate despre cazul meu: MAI EXISTĂ OPŢIUNI!! Această boală este vindecabilă. Ce spun doctorii din străinătate că este cel mai bine pentru mine??? TRATAMENT ŞI TRANSPLANT DE CELULE STEM. Suma necesară: în jur de 150.000Euro, doar pentru transplant, fără alte cheltuieli (transport, cazare pentru perioada cât nu stau internat, etc.).
Bineînţeles că nu dispun de banii necesari pentru efectuarea transplantului, transplant ce mă poate salva, un transplant care mă poate face să cred că am şi eu noroc în viaţa asta.
Noi, oamenii bolnavi, pe care sistemul sanitar din România ne condamnă la moarte, suntem obligaţi să apelăm la ajutorul oamenilor, al oamenilor de bună credinţă, la dumneavoastră, cei care citiţi această poveste, la toţi cei care ne poat ajuta să ne cumpărăm viaţa.
Vă mulţumesc tuturor celor care citiţi povestea mea!
Cine doreşte şi mă poate ajuta cu o sumă de bani o poate face donând, indiferent ce sumă, în unul din conturile:
RON: RO 19 RZBR 00000 600 1163 5298
EURO: RO 51 RZBR 00000 600 1163 5304
USD: RO 46 RZBR 00000 600 1168 9132
Cod SWIFT: RZBR ROBU
Banca: Raiffeisen Bank – Agenţia Pajura
Sediu agenţie: Str. Pajurei nr. 7, sector 1, Bucureşti, Cod RO 013152
Titular: Stamatin Andreea Ioana
Domiciliu titular cont: Str. Presei nr. 4, bloc 18, scara A, et.2, ap.11, sector 1, Bucureşti, România
..nu stiu cat conteaza, dar vreau sa cred ca da. pentru ca am ajuns sa pretuiesc sanatatea mai mult decat orice.
aici
