colegial

Anul asta parca nu mai astept Craciunul.
Anul asta, mosu’ are in tolba o concediere. impachetata in sintagma reducere de personal, cu eticheta de criza economica.
O sa-mie un pic greu. Totusi, mi-am petrecut ultimii cinci ani langa aceiasi oameni. Am invatat sa fiu (mai) sociabila. Eu, cea care bagam capul in pamant cand se facea o remarca la adresa mea. Am invatat ca se poate si fara urlaturi si certuri. Ca oamenii se ajuta uneori neconditionat. Ca poti rade la job, ca se poate si sa mergi la lucru de placere, de bucuria ca te intalnesti cu colegii, fumati o tigara, doua, si va beti cafeaua impreuna. Ca iesiti in weekenduri sau faceti chefuri la unii, altii.
Hai, ca au fost si certuri si suparari, nu zic ca nu. Dar stiu sigur ca imi voi aminti de acesti ani ca de ceva exclusiv pozitiv.
Anul asta, n-o sa mai fie nimic din redactia noastra.

Cui i-e frica de gripa porcina?

Am fost la Amintiri din Epoca de Aur 1.
Un film de-a dreptul delicios, il recomand calduros tuturor.
In plus, ca “bonus” la cancerul din sala, am putut vizita camaruta de unde domnul ruleaza filmele, camaruta a doua, mai oldschool, precum si migniona Sala B de la Arta, scoasa din functiune. Miroseau a vechi si a praf si tare mi-a venit sa le iau acasa. Ce mai, amintiri din Epoca de Aur!

PS> evident, continutul postului n-are nicio legatura cu titlul. dar se discuta atat in jurul meu pe acest subiect, am scris atat despre el incat imi ruleaza in subconstient. mai mai ca-mi vine sa grohai.

SVettel, SVettel!

S-a terminat si sezonul asta de F1. Eu sunt mandra de ce-am reusit sa realizam (noi, Red Bull-ul )
Si locul 2 in campionat nu e un rezultat asa de rau.

cred ca am obosit un pic.

L.E. am terminat de devorat Mere, cartea lui Richard Milward. a scris-o la 19 ani. 19! si a scris atat de bine, atat de veridic, atat de real, asa cum as vrea si eu sa scriu dar nu-mi iese. si parca mi-e din ce in ce mai greu sa spun cu toata convingerea si naturaletea din lume: baaa, eu o sa scriu Cartea!
si cred ca nici nu prea mai conteaza.

minunat

iar am visat cu marea. erau atat de calde valurile.
si-am infruntat cerul mohorat cu minunata morcheeba si minunatele carti si minunata geacă rosie cu buline albe. si le-am zambit copiilor intalniti pe drum. minunata lor veselie e molipsitoare.
“baby, viata-i frumoasa”. e obsesiv de minunată piesa asta.

am fost mult prea funky pentru nunta asta
zi-le digeeei sânje!
ps. da, numele Dj-ului este Sânje. DJ Sânje.

de-a scaunele

mi-a picat tare bine seara asta. m-a readus la nivelul de plutire in legatura cu problemele pe care mi le-am pus in legatura cu mine cea de acum comparativ cu cea care am fost. si daca a fost atat de usor sa ne reluam dialogurile ca si cum n-ar fi trecut atata vreme inseamna ca poate ca e bine. ca nu e nevoie sa ma gandesc la potentiala schimbare ca la ceva rau. o accept. in fond, imi propun sa nu ma schimb pentru nimeni niciodata. iar cine nu ma vrea schimbata inseamna ca nu ma vrea.
am fost la festivalul de teatru cu Zeno, la Scaunele lui Eugen Ionescu. ma scoate din sarite ca i se francofonizeaza numele in atatea ipostaze. #asta i-a facut bine sufletelului meu# am spus, imbracand paltonul teribil de rosu. si-am ascultat ceva tare, tare frumos.
si stiu ca n-o sa citeasca asta, dar ma bucur ca e. asa cum e. si spun asta din prisma unei prietenii pe care am redescoperit-o atat de frumoasa, ca si cum m-ar fi entuziasmat cunoasterea unui om nou cu care pot diseca piese, orase, istorii, filme si trairi.
cat despre visul actorisit, imi ajunge sa-mi povesteasca de planurile lui ca sa stiu ca nu mai am nevoie de scena ca sa ma fericesc. daca as fi ajuns actor, toate astea n-ar mai fi fost la fel.

vreau!

azi am chef sa interactionez cu oameni. dar nu orice fel de oameni. oameni care sa se uite la mine si sa stie ce gandesc. oameni care sa nu ma inteleaga gresit, orice as spune. oameni care sa simta ce e de fapt in mine. vreau sa ma schimb la loc. am senzatia ca in ultimele saptamani nu am mai fost eu. nu cunosc motivele dar suport consecintele. si a rezultat un eu care nu-mi place.
vreau sa spun ca mi-a placut mult Sora Katiei, de Andres Barba. si mi-ar placea sa am cu cine sa povestesc despre asta. in schimb, am refuzat invitatia lui Zeno de a merge la teatru. cumva am depasit perioada aceea in care imi lecuia tristetile.
mi-e dor sa fiu la o masa plina si sa rad pana ma doare burta, cum am ras ieri seara la lucru imaginandu-mi hiperbole haioase starnite din replici nevinovate.
-Tu ce stii sa faci?
-Eu stiu. Asta e important.

atât.

Ich möchte mich gern von mir trennen

wenn möglich auf längere Zeit

es reicht mir, mich näher zu kennen

ich mag mich nicht mehr, tut mir Leid

Ich nahm auf mich leider nie Rücksicht

von mir tief gekränkt steh ich hier

deshalb nehm ich lieber zur Vorsicht

auf läng’re Zeit Abstand von mir

Was kann es denn Schwereres geben

als so mit sich selber zu leben

und dieses eben ein ganzes Leben

Ich wünsche mir andere Nerven

ich such mir `ne andere Haut

der meinen hab ich vorzuwerfen

sie hat mich noch nie ganz verdaut

Ich möchte mit mir nicht mehr zittern

meist schlaflos im eigenen Bett

mit Angst vor der Welt und Gewittern

vor Post auf dem Frühstückstablett

Was kann es denn Schwereres geben

als so mit sich selber zu leben

und dieses eben ein ganzes Leben

Ich mag meinen belgischen Schrank nicht

ich hasse mein Nussbaumklavier

ich mag auch mein Geld auf der Bank nicht

ach wär ich doch gar nicht erst hier

Ich möchte mich gern von mir trennen

wenn möglich auf längere Zeit

dafür würd ich tagelang rennen

egal wohin, Hauptsache weit

Was kann es denn Schwereres geben

als so mit sich selber zu leben

und dieses eben ein ganzes Leben

A venit Zeno. stop. Am fost la bere. stop. M-a frapat cat de tare a crescut. stop. Mi-am dat seama cat de dor mi-a fost de el. stop.